0730 50 40 10

Autorizația și Acordul de Funcționare în Sectorul 5

Pentru ce activități este necesar Acordul de Funcționare?

Cine are nevoie de Autorizația de Funcționare?

Cum să faci singur dosarul?

Poți face singur demersul, dacă ai răbdare și ești perseverent!

De ce să apelezi la un consultant?

Alte formulare, avize, sau autorzații în Sectorul 5 


 

În anul 2016 Consiliul Local al Sectorului 5 a adoptat două hotărâri prin care a reglementat procedurile de emitere și prelungire a Acordului de Funcționare și a Autorizației de Funcționare:  

Ambele hotărâri au fost modificate, între timp, de mai multe ori. Mai multe despre hotărârile de modificare găsiți aici.

 

Acordul de Funcționare în Sectorul 5

Acord de Funcționare Sector 5

Acordul de Funcționare este necesar pentru desfășurarea legală a oricăreia dintre activitățile menționate în Anexa Ordonanței 99/ 2000 privind clasificarea activităţilor din economia naţională, care se supun autorizării de către administrația publică locală. 

Poți verifica lista activităților pentru care este necesară obținerea Acordului de Funcționare în TABELUL – ANEXĂ LA ORDONANȚA NR. 99/2000, care este publicat pe site-ul Primăriei Sectorului 5, însă documentul conține lista vechilor coduri CAEN (CAEN Rev.1), așa că trebuie să verifici cu atenție și să identifici codul CAEN actual în CAEN Rev.2,

Am publicat AICI lista codurilor CAEN Rev.2 prevăzute în Anexa Ordonanței 99/ 2000

În formularul cererii, denumit Cerere Acord  vei găsi și lista documentelor, pe care trebuie să le atașezi, pentru a putea obține Acordul de Funcționare emis de Sectorul 5, iar ceva mai jos găsești detalii și explicații.

 

Autorizația de Funcționare în Sectorul 5

Autorizația de Funcționare Sector 5

Este emisă de Primăria Sectorului 5 în vederea desfășurării activităților prevăzute în grupele CAEN 561 – Restaurante și 563 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor

Cererea denumită pe site Cerere Autorizație, precum și alte formulare necesare în dosar, pot fi descărcate tot din secțiunea Autorizații Comerciale - Formulare de pe site-ul Primăriei Sectorului 5. 

Formularul cererii conține lista documentelor, pe care trebuie să le atașezi, pentru a putea obține Autorizație de Funcționare emisă de Sectorul 5

Lista documentelor este destul de lungă, dar prezintă multe similarități, fie că dorești să obții Acordul de Funcționare, ori Autorizația de Funcționareiar, iar dacă ai timp, te poți ocupa personal de acest demers. 

 

Pregătirea dosarului și relația cu instituția


Poți să pregătești chiar tu dosarul, sau poți alege una dintre ofertele noastre


Dacă vrei să te ocupi de acest demers, ai nevoie de timp și un minim de cunoștințe juridice, ca să-ți poți susține solicitarea, dacă va fi nevoie. 

Informațiile și explicațiile de aici, te vor ajuta să-ți crești șansele de succes, 

  • fie că ai nevoie de Acordul de Funcționare,

  • sau vrei să obții Autorizația de Funcționare,

  • ori pentru amândouă, în funcție de codurile CAEN declarate la Registrul Comerțului, care apar pe Certificatul Constatator al spațiului respectiv. 

 

Acte necesare în dosar

Este puțin probabil să ai nevoie de toate actele enumerate pe formularul cererii. 

Asta nu se întâmplă din cauză că funcționarii instituției sunt ”de treaba” și nu vor ”să-ți facă greutăți”, ci pentru că reglementările și formularele sunt concepute să acopere o paletă mai largă de situații și nu doar activitatea, pe care o desfășoară firma ta. 

Un exemplu concret: 
Dosarul întocmit în vederea obținerii Acordului de Funcționare pentru desfășurarea activității de coafor nu va conține un Document de Înregistrare Sanitară-Veterinară, pentru simplul motiv că Direcția Sanitară Veterinară nu are competențe legale în acest domeniu!..

 

Pentru a pregăti dosarul, începe prin a verifica lista actelor, pe care trebuie să le atașezi cererii.

Lista este lungă, însă actele pot fi împărțite în doar câteva categorii, în funcție de detaliile, pe care le clarifică: 

  •  I.  Cine este reprezentantul? 
    Respectiv: actul de identitate al reprezentantului legal al firmei, actul de identitate al împuternicitului, precum și împuternicirea acestuia, dacă este cazul; 

  •  II.  Cine este beneficiarul (firma)? 
    Respectiv: certificatul de înregistrare a firmei și certificatul constatator al punctului de lucru, pe care trebuie să apară codurile CAEN corespunzătoare; 

  •  III.  Infomații despre spațiul în care vor fi desfășurate activitățile, 
    Respectiv: dovada deținerii spațiului (act de proprietate, contract de închiriere/ contract de comodat, altele), avizul comitetului executiv al asociației de proprietari/ locatari (dacă este cazul), declarația agentului economic privind clasificarea unității (după caz), declarația privind orarul de funcționare; 

  •  IV.  Avize/ autorizații/ alte documente emise în prealabil de alte instituții,
    Respectiv: Documentul de Înregistrare Sanitară Veterinară și pentru Sigurața Alimentelor (dacă este cazul); Notificarea de Certificare a conformității cu normele de Igienă și Sănătate Publică, sau Autorizația Sanitară, ori Procesul verbal, Negația (după caz); Autorizația de Securitate la Incendiu, sau Negația ISU (după caz); Autorizația de Mediu, sau Negația APM (după caz); precum și alte documente necesare doar pentru anumite tipuri de activități, cum ar fi Autorizația RAR, altele (după caz).  

  •  V.  Acte care fac dovada asigurării serviciilor esențiale,
    Respectiv: contract de salubrizare pentru evacuarea deșeurilor menajere și contractul de deratizare, dezinsecție și dezinfecție

  •  VI.  Certificat de atestare fiscală în original, eliberat de Direcția de Impozite și Taxe Locale, pentru punctul de lucru al societății. 

  •  VII.  Alte documente specifice Sectorului 5,
    Respectiv: declarația pe propria răspundere privind respectarea normelor de igienă și sănătate publică prevăzută în anexa 6 a H.C.L. S5 nr. 88/2016, declarația privind securitatea la incendiu prevăzută în Anexa 7 a H.C.L. S5 nr. 88/2016


AICI găsești lista completă cu explicații pentru fiecare document 


 

Pregătirea dosarului

Completează cererea. Formularul este intuitiv și ușor de completat, indiferent că discutăm de Cererea prin care soliciți emiterea Acordului de Funcționare, sau Cererea prin care soliciți emiterea Autorizației de Funcționare

Cerere-Acord-S5  Cerere-Autorizatie-S5

 click pe imagine, ca să descarci cererea 

După ce ai completat informațiile, mai verifică o dată lista documentelor menționate pe cerere și adaugă copii în dosar. 

Odată ce ai întocmit dosarul, verifică programul de lucru al Biroului Autorizații Comerciale din cadrul Primăriei Sectorului 5 București și depune dosarul. 


Pentru consultanță și asistență poți alege una dintre ofertele noastre


 

De ce să apelezi la un consultant?

Dacă ești la început și bugetul e mai mic, probabil că vei alege să faci chiar tu aceste demersuri. În acest caz trebuie să te înarmezi cu răbdare, fiindcă vei economisi bani, dar vei aloca timp. 

O bună parte dintre cei, care apelează la serviciile noastre, o fac pentru că timpul lor este mai prețios decât suma de bani pe care o plătesc pentru aceste servicii! 

În plus, deși nu este un demers complicat, el se poate complica în anumite situații, iar în astfel de cazuri experiența și cunoștințele juridice pot ajuta în susținerea cererii de autorizare. 

Unul dintre principalele criterii, pe baza căruia ne estimăm tarifele, este timpul de lucru alocat pentru rezolvarea unui anumit proiect. 

Am pregătit trei tipuri de oferte pentru acest demers: 

Oferte-JuristFirme.ro

 pentru ofertele detaliate - click pe imagine 

 

Alte formulare utilizate în Sectorul 5

 


Poți să te ocupi de demersuri, sau poți alege una dintre ofertele noastre!

Serviciile  JF  se adresează celor care își prețuiesc timpul 

Reglementări legale, consultanță și asistență 

În anul 2016 Consiliul Local al Sectorului 5 a adoptat două hotărâri prin care a reglementat procedurile de emitere și prelungire a Acordului de Funcționare și a Autorizației de Funcționare, care sunt necesare pentru desfășurarea diverselor activități comerciale pe teritoriul Sectorului 5 al Municipiului București. 

 

Autorizația de Funcționare sau Acordul de Funcționare Sector 5

Acordul de Funcționare este necesare pentru desfășurarea diverselor activități comerciale pe teritoriul Sectorului 5 al Municipiului București. 

Hotărârea nr. 88/ 30.09.2016 privind aprobarea Regulamentului pentru emiterea și prelungirea Acordului de funcționare pentru comercializarea produselor și prestarea serviciilor de piață pe raza Sectorului 5 al Municipiului București a fost, ulterior, modificată prin mai multe hotărâri de consiliu local: 

 

Autorizația de Funcționare este necesară pentru desfășurarea activităților de alimentație publică pe raza Sectorului 5 al Municipiului București. 

Hotărârea nr. 89/30.09.2016 privind aprobarea Regulamentului pentru emiterea și vizarea anuală a Autorizației privind desfășurarea activităților prevăzute în grupele CAEN 561 – Restaurante și 563 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor pe raza Sectorului 5 al Municipiului București a fost modificată, la rândul ei, prin mai multe hotărâri de consiliu local: 

 

Dacă ai nevoie de consultanță sau asistență

Iată ce putem face pentru tine:

  • analizăm informațiile și documentele furnizate 

  • oferim consultanță și îndrumări în diverse stadii ale demersului  

  • întocmim dosarul pe baza documentelor disponibile 

  • ne deplasăm la sediul instituției, după caz 

  • completăm cereri, formulare și ale documente 

  • susținem dosarul în relația cu funcționarii instituției 

  • susținem dosarul în audiență, după caz  

  • desfășurăm alte activități, conform pachetului de servicii stabilit cu beneficiarul. 

Sunt 3 categorii de pachete de servicii: Basic, Optim și Premium

  1. Pachetul Basic este cel mai accesibil din punct de vedere al prețului. 

  2. Pachetul Optim este cel pe care îl recomandăm de obicei. 

  3. Pachetul Premium include o disponibilitate crescută față de benericiar. 

Există doar câteva diferențe principale între cele 3 pachete de servicii: 

  • timpul alocat de prestator (care este redus la minim în cazul Pachetului Basic), 

  • nivelul de disponibilitate și promptitudine în comunicarea dintre părți, 

  • prioritatea cu care este procesat dosarul beneficiarului.  

După încheierea contractului și achitarea prețului corepunzător pachetului Basic, relația de colaborarea se desfășoară astfel: 

  1. Beneficiarul verifică lista de documente necesare pentru autorizare și ne furnizează actele sale, 

  2. analizăm informațiile și documentele furnizate de beneficiar, 

  3. îi comunicăm, pe scurt, beneficiarului comentariile noastre privind actele prezentate, 

  4. dacă beneficiarul ne furnizează documente suficiente, sau dacă beneficiarul insistă, întocmim dosarul pe baza documentelor disponibile, 

  5. completăm cereri, formulare și alte documente, după caz,   

  6. ne deplasăm la sediul instituției și depunem dosarul, sau trimitem dosarul prin Poșta Română, cu confirmare de primire și Opis de documente, după caz.  

 

 IMPORTANT:  Principalul avantaj al pachetului Basic este prețul redus!

Pentru a beneficia de acest avantaj, am redus la minim timpul de lucru, astfel că ne așteptăm ca beneficiarul să ne furnizeze documentele prezentate în listă fără a fi necesare email-uri și telefoane repetate, ori modificări ale unor documente (cum ar fi contracte, care nu respectă anumite condiții de formă, etc), deoarece repetarea unor activități mărește timpul de lucru alocat. 

Aceste proiecte sunt preluate și integrate în programul de lucru al prestatorului, în funcție de agenda sa de lucru. Aceste solicitări nu pot fi procesate prioritar, sau urgent! 

Orice alte activități sunt disponibile ca servicii suplimentare, fiindcă implică timp de lucru suplimentar. 

După formalitățile inițiale, vom începe colaborarea. 

În plus față de pachetul Basic, pachetul Optim mai conține următoarele activități: 

  • susținem dosarul în relația cu funcționarii instituției, 

  • dacă sunt necesare documente în completarea dosarului depus, 

    • comunicăm cu beneficiarul în vederea identificării unei soluții, 

    • întocmim Adrese de completare a dosarului depus anterior, 

    • ne deplasăm la sediul instituției și depunem documente în completarea dosarului. 

  • desfășurăm activități în limita timpului alocat conform pachetului. 

 

 IMPORTANT:  Pachetul Optim acoperă nevoile de disponibilitate și comunicare ale majorității celor care ne contactează, pentru a ne solicta serviciile.  

Însă există și situații în care timpul de lucru efectiv ajunge să depășească timpul de lucru alocat în mod uzual în pachetul Optim, dar, aproape fără excepție, în aceste cazuri discutăm de o serie de probleme în actele furnizate de beneficiar, ori de deficiențe de comunicare, lipsă de disponibilitate din partea beneficiarului, sau chiar de superficialitate. 

Ne străduim să arătăm bunăvoință și înțelegere, așa că acceptăm depășirea timpului de lucru în anumite limite!

Orice alte activități, sau repetarea unor activități, care implică timp de lucru suplimentar, sunt disponibile ca servicii suplimentare. 

După încheierea contractului și achitarea prețului, vom începe colaborarea,  

În plus față de pachetul Optim, pachetul Premium mai conține următoarele activități: 

  • realizăm până la 3 completări parțiale ale dosarului depus anterior, care pot implica activități precum: 

    • comunicăm cu beneficiarul în vederea identificării unei soluții, 

    • întocmim Adrese de completare a dosarului depus anterior, 

    • ne deplasăm la sediul instituției și depunem documente în completarea dosarului, ori le transmitem pe adresa de email a reprezentantului instituției, sau le transmite prin Poșta Română, cu confirmare de primire și Opis de documente, după caz.  

  • susținem dosarul în audiență, dacă, în urma analizei actelor furnizate de beneficiar, considerăm că este un scenariu plauzibil, 

    • NU vom intra în audiență, dacă beneficiarul nu îndeplinește o condiție legală obligatorie, sau nu cooperează suficient în susținerea eforturilor noastre!

  • desfășurăm alte activități, conform pachetului de servicii stabilit cu beneficiarul. 

 

 IMPORTANT:  Principalele avantaje al pachetului Premium sunt disponibilitatea ridicată, pe care o arătăm beneficiarului, precum și prioritatea, cu care procesăm dosarul! 

Însă chiar și aici, există și situații (rare) în care timpul de lucru efectiv ajunge să depășească timpul de lucru alocat în mod uzual, dar, aproape fără excepție, în aceste cazuri discutăm de o serie de probleme ale beneficiarului în îndeplinirea unor condiții legale, ori de deficiențe de comunicare, sau lipsă de disponibilitate din partea beneficiarului.

Ne străduim să arătăm bunăvoință și înțelegere, așa că acceptăm depășirea timpului de lucru în anumite limite

Orice alte activități, sau repetarea unor activități, care implică timp de lucru suplimentar, sunt disponibile ca servicii suplimentare. 

În practică, acest scenariu se întâmplă destul de rar, dar trebuie luat în considerare! 

De ce nu se prea întâmplă asta în practică? 
Deoarece, în cazul în care ai depus un dosar incomplet, instituția îți va solicita să completezi dosarul. 

De exemplu,
Dacă ai depus un dosar pentru autorizarea unui restaurant, dar din lista de documente lipsește Documentul de Înregistrare Sanitară Veterinară, instituția îți va trimite o Adresă prin care îți va solicita să completezi documentul respectiv la dosar. 
Dacă nu vei putea face acest lucru în termenul legal, atunci dosarul poate fi respins, sau instituția îți poate acorda un termen suplimentar.

 

Însă, pot exista și situații în care te-ai putea simți nedreptățit, fiindcă instituția nu răspunde, ori tergiversează în mod nejustificat rezolvarea cererii, sau chiar refuză emiterea documentului fără un motiv întemeiat, deși tu știi că dosarul tău este complet! 

În astfel de situații, după o analiză obiectivă, depunerea unei plângeri prealabile ar putea fi o idee bună.

Uneori, solicitările își găsesc rezolvarea în această etapă.
Însă, de obicei, funcționarii nu reacționează obiectiv, ci într-o manieră subiectivă și orgolioasă, așa că este necesară introducerea unei acțiuni în instanță în baza legii contenciosului administrativ.  

Poți găsi mai multe detalii pe acest subiect în pagina https://www.juristfirme.ro/pot-da-in-judecata-primaria/ 

Listă documente 

Pentru a pregăti dosarul, începe prin a verifica lista actelor, pe care trebuie să le atașezi cererii. 

Este puțin probabil să ai nevoie de toate actele enumerate pe formularul cererii, fiindcă în listă sunt incluse documente necesare pentru autorizarea mai multor tipuri de activități și nu doar activitatea, pe care o desfășoară firma ta. 

Explicațiile noastre te vor ajuta să-ți crești șansele de succes, 

  • fie că ai nevoie de Acordul de Funcționare Sector 5,

  • sau vrei să obții Autorizația de Funcționare Sector 5.

Mai jos găsești detalii despre fiecare document

Acordul de Funcționare și/sau a Autorizația de Funcționare sunt necesare persoanelor fizice și/sau juridice pentru desfășurarea diverselor activități comerciale. 

În România majoritatea comercinților iau forma unor SRL-uri, care sunt reprezentate legal de administrator, care, de obicei, nu se ocupă personal de astfel de demersuri, ci trimite un delegat, sau un împuternicit

Majoritatea instituțiilor solicită copii ale actelor de identitate în vederea identificării corecte și precise a fiecărei persoane în cadrul procedurilor legale. 

”Certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, însoțit de dovada calității de administrator sau asociat, în copii certificate cu originalul” 

Certificatul de înregistrare este principalul document prin care se identifică firma care solicită emiterea Acordului de Funcționare și/sau a Autorizației de Funcționare

Dovada calității de administrator, sau asociat, poate fi actul constitutiv al firmei, sau certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului conform Legii 26/ 1990. 

"Certificatul constatator pentru punctul de lucru (REV 2), în care să fie trecut codul CAEN pentru care se solicită Acordul de funcționare, eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului conform Legii nr. 359/2004, art. 17¹ " [...]

Certificatul constatator pentru punctul de lucru este documentul emis de ONRC în baza declarației reprezentantului legal al beneficiarului (model 2, sau model 3), pe care sunt consemnate codurile CAEN corespunzătoare activităților desfășurate la respectivul punct de lucru. 

Pe certificatul constatator al punctului de lucru trebuie să se regăsească codul CAEN corespunzător activității pentru care se solicită emiterea Acordului de Funcționare și/sau a Autorizației de Funcționare.

De exemplu,
Dacă soliciți o Autorizație de Funcționare pentru un restaurant, trebuie să ai codul CAEN 5610 restaurante  pe certificatul constatator al punctului de lucru în care va funcționa restaurantul. 

”Dovada deținerii legale a spațiului în care se desfășoară activitatea (contractul de vânzare-cumpărare/ contractul de închiriere – înregistrat la ANAF dacă este încheiat între o persoană fizică și o societate comercială - , cotract de comodat, asociere, etc., după caz), în care să se menționeze suprafața închiriată și suprafața totală a imobilului,  însoțite de schiță/releveu/plan de amplasament al spațiului, în copie certificată cu originalul”

Dovada deținerii legale a spațiului în care se desfășoară activitatea se face, cel mai frecvent, cu contractul de închiriere, sau cu contractul de comodat, care sunt contracte prin care se transmite posesia/ folosința, fie pentru o sumă de bani (chirie, în cazul închirierii), fie gratuit (în cazul contractului de comodat). 

Contractul de asocierea în participațiune este un mijloc de desfășurare a unor activități în scopul obținerii de venit, prin încheierea unui contract între asociați fără constituirea unei persoane impozabile. Dacă explicația nu este suficientă, sau nu are sens pentru voi, probabil că aveți nevoie de consultanță!..

Actul de proprietate poate lua mai multe forme, cum ar fi: contract de vânzare-cumpărare (cel mai fercvent), sau poate fi constituit dintr-o succesiune de acte (contract de vânzare-cumpărare, certificat de urbanism, autorizație de construire și proces verbal de recepție), sau poate fi o sentință judecătorească, ori poate îmbrăca o altă formă (contract de donație, titlu de proprietate, etc). 

RELEVEUL este un plan al unei construcții extras din documentația cadastrală, iar schițele sau planurile sunt chiar ceea ce rezultă din denumirea lor. 

”Avizul comitetului executiv al asociației de proprietari/locatari și acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, în cazul schimbării destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință față de destinația inițială, conform Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cu modificările și completările ulterioare,  în copie certificată cu originalul”

Avizul comitetului executiv al asociației și acceptul proprietarilor direct afectați este necesar doar în cazul în care spațiul în care vei desfășura activitatea nu are destinație comercială. 

De exemplu, 
În cazul în care închiriezi un apartament la parterul unui bloc cu scopul de a deschide acolo un coafor, vei avea nevoie să schimbi destinația spațiului din rezidențial în comercial și/sau de prestări servicii. 

”Contract de salubrizare pentru evacuarea deșeurilor menajere încheiat cu un prestator de servicii autorizat conform legislației în vigoare, , precum și ultima chitanță/ordin de plată, în copie certificată cu originalul”

Așa cum îi spune și numele, contractul de salubrizare se referă la asigurarea serviciilor de preluare a deșeurilor menajere, pe care le generează activitatea comercială. 

Fiecare agent economic trebuie să încheie un astfel de contract cu un prestator autorizat în acest sens, pentru a-și asigura aceste servicii. 

„Contract de deratizare, dezinsecție și dezinfecție a spațiilor deținute cu orice titlu în ritmul și condițiile prevăzute de H.C.G.M.B. nr. 120/2010 privind aprobarea Normelor de salubrizare și igienizare ale Municipiului București ( numai prin unități specializate, autorizate de Primăria Municipiului București), dovada efectuării deratizării, ultima chitanța/ordin de plata și autorizația PMB/anul in curs, în copie certificată cu originalul.„ 

Contract de deratizare, dezinsecție și dezinfecție a spațiilor deținute se referă la asigurarea serviciilor corespunzătoare de deratizare, dezinsecție și dezinfecție. 

În fapt, acest contract este necesar în unele demersuri prealabile, cum ar fi cele de la Direcția de Sănătate Publică, în cazul unui coafor, sau a unui centru de întreținere corporală, sau cele pe care le vei efectua la DSVSA, dacă autorizezi un restaurant, un bar, sau o cofetărie, ori un magazin alimentar.

Prestatorul de servicii trebuie să dețină Autorizație pentru prestări servicii de dezinsecție,  dezinfecție, deratizare pe teritoriul municipiului Bucuresti, pentru ca respectivul contract să fie valabil. 

”Declarația agentului economic privind clasificarea unității, conform Hotărârii Guvernului nr. 843/1999 privind încadrarea pe tipuri a unităților de alimentație publica neincluse în structurile de primire turistice, cu număr de înregistrare de la Primăria Sectorului 5, dacă este cazul, în original”

Declarația agentului economic privind clasificarea unității nu este altceva decât un formular, în care trebuie să completați o serie de informații despre spațiul în care veți desfășura activitatea. 

Formularul este necesar în dosarele de autorizare a activităților de alimentație publică, dar nu este necesar în alte categorii de dosare. 

”Declarație privind orarul de funcționare stabilit cu respectarea prevederilor înscrise în legislația muncii și cu condiția respectării reglementărilor în vigoare privind liniștea și ordinea publică, și în conformitate cu solicitările autorităților administrației publice locale privind continuitatea unor activități comerciale sau de prestări de servicii, în funcție de necesitățile consumatorilor”. 

Declarație privind orarul de funcționare este un formular în baza căruia agentul economic stabilește și declară programul de funcționare al punctului de lucru pentru care solicită Acord, sau Autorizație de Funcționare. 

Autorizație sanitară de funcționare/ notă de constatare/ notificare/ proces-verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare/ declarație pe propria răspundere privind respectarea normelor de igienă și sănătate publică prevăzută în anexa 6 a H.C.L. S5 nr.88/2016 

În practică, cele mai frecvente documente sunt: 

  • Notificarea de certificare a conformității cu normele de igienă și sănătate publică, 

  • Negația/ punct de vedere prin care DSP comunică faptul că nu sunt necesare/ obligatorii demersuri de autorizare. 

 

”Autorizație sanitar veterinară/ Document de înregistrare sanitară veterinară eliberat(ă) de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București,  în copie certificată cu originalul”; 

Autorizație sanitar veterinară/ Document de înregistrare sanitară veterinară este necesar(ă) doar unităților de alimentație publică (restaurant, bar, sau cofetărie, altele) și magazinelor alimentare

 

”Autorizație de mediu emisă de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, în copie certificată cu originalul”

Autorizație de mediu este necesară doar anumitor categorii de activități, cum ar fi restaurantele cu mai mult de 100 locuri pentru clienți, sau spălătoriilor auto, ori unităților servie-auto, care prestează servicii de tinichigerie-vopsitorie

 

”Autorizație de securitate la incendiu emisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov, dacă este cazul, în copie certificată cu originalul, însoțită de declarația prevăzută în Anexa 7 a H.C.L. S5 nr. 88/2016”

Autorizație de securitate la incendiu este necesară doar în anumite situații. 

De exemplu, 
În cazul unităților de alimentație publică cu o suprafață mai mare de 200 mp, sau în cazul centrelor de întreținere corporală care depășesc 600 mp. 

Bineînțeles, există o serie întreagă de prevederi legale și condiții, așa că e de preferat ca reprezentanții ISU să analizeze și să se pronunțe asupra situației de fapt. 

De asemenea, este important ca fiecare agent economic să cunoască și să respecte prevederile legale privind securitatea la incendiu. 

”Certificat de atestare fiscală în original,  eliberat de Direcția de Impozite și Taxe Locale, pentru punctul de lucru al societății, din care să rezulte faptul că au fost achitate debitele către bugetul local pentru anul în curs.”

Certificatul de atestare fiscală emis de DITL Sector 5 este documentul care arată: pe de o parte, faptul că agentul economic este luat în evidență în Sectorul 5, pe de altă parte, faptul că agentul economic are/ sau nu are obligații restante către Sectorul 5. 

Emiterea Acordului de Funcționare și/sau a Autorizației de Funcționare este condiționată de stingerea oricăror datorii restante. 

Cele mai solicitate servicii

Alege pachetul care ti se potriveste sau contacteaza-ne pentru a configura o oferta personalizata
BASIC

Principalul avantaj al pachetului Basic este prețul redus! Pentru asta am redus la minim timpul de lucru alocat. Ne așteptăm ca beneficiarul să ne furnizeze documentele prezentate în listă (Tab Documente) Aceste solicitări nu pot fi procesate prioritar, sau urgent! 

de la 445 Lei
SERVICII Incluse
  • * B *analizăm informațiile și documentele furnizate de beneficiar
  • * B *îi comunicăm, pe scurt, beneficiarului comentariile noastre privind actele prezentate
  • Pri. AFîntâlnire de lucru standard la sediul prestatorului
  • Pri. AFîntocmim dosarul pe baza documentelor disponibile; completăm cereri, formulare și alte documente
  • Pri. AFdepunere dosar(e), completări cereri, formulare, altele
TIMP de lucru. PRET
3 ore Pret Pachet
445 lei
OPTIM

Pachetul Optim acoperă nevoile de disponibilitate și comunicare ale majorității celor care ne contactează. Conține o serie de activități, în plus față de pachetul Basic, precum și o disponibilitate mai mare față de beneficiar.

de la 895 Lei
SERVICII Incluse
  • * O *analizăm informațiile și documentele furnizate de beneficiar
  • * O *îi comunicăm beneficiarului comentariile noastre privind actele prezentate
  • Pri. AFîntâlnire de lucru standard la sediul prestatorului
  • Pri. AFîntocmim dosarul pe baza documentelor disponibile; completăm cereri, formulare și alte documente
  • Pri. AFîntocmim Adrese de completare a dosarului depus anterior, dacă este cazul
  • Pri. AFdepunere dosar(e), completări cereri, formulare, altele
  • Pri. AFverificăm stadiul demersurilor și comunicăm cu referenții instituției pentru clarificarea detaliilor
  • Pri. AFsusținem dosarul în relația cu funcționarii instituției
TIMP de lucru. PRET
5 ore Pret Pachet
895 lei
PREMIUM

În plus față de pachetul Optim, pachetul Premium conține mai multe activități în susținerea dosarului, dar principalul avantaj este disponibilitatea foarte ridicată și posibilitatea repetării unor demersuri. De asemenea, procesarea se realizează cu prioritate față de proiectele Basic și Optim.

de la 1795 Lei
SERVICII Incluse
  • * P *discuții telefonice, email-uri, comunicare prin intermediul contului
  • * P *analizăm informațiile și documentele furnizate de beneficiar
  • * P *îi comunicăm, pe scurt, beneficiarului comentariile noastre privind actele prezentate
  • Pri. AFconsultanță generală și îndrumări practice
  • Pri. AFconcepere și redactare documente, pregătire dosar(e), altele
  • Pri. AFîntâlnire de lucru standard la sediul prestatorului
  • Pri. AFîntocmim dosarul pe baza documentelor disponibile; completăm cereri, formulare și alte documente
  • Pri. AFdisponibilitate pentru refacere acte și modificări detalii proiect
  • Pri. AFîntocmim Adrese de completare a dosarului depus anterior, dacă este cazul
  • Pri. AFdepunere dosar(e), completări cereri, formulare, altele
  • Pri. AFverificăm stadiul demersurilor și comunicăm cu referenții instituției pentru clarificarea detaliilor
  • Pri. AFsusținem dosarul în relația cu funcționarii instituției
  • Pri. AFrealizăm până la 3 completări parțiale ale dosarului depus anterior
  • PRI. AFsusținem dosarul în audiență, dacă în urma analizei actelor, considerăm că este un scenariu plauzibil
TIMP de lucru. PRET
11 ore Pret Pachet
1795 lei
Alege serviciile noastre si beneficiaza de AVANTAJELE CONTULUI DE CLIENT
STATUS IN TIMP REAL

Verifici stadiul fiecarui demers in timp real

DOCUMENTE SCANATE

Documente scanate, pe masura ce le obtinem

RAPORT DE ACTIVITATE

Vezi raportul de activitate detaliat in timp real

EXECUTIE RAPIDA

Eficienta ridicata si termene reduse de executie

Oferta rapida asistata/call-center

Preferi să ne contactezi telefonic? Ne găsești de Luni până Vineri între 09.00 - 18.00

Completeaza formularul si te vom contacta cand doresti pentru Ofertare Rapida
Ofertare Rapida
x

Designed and developed by

Top

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii aici De acord